Dreptul la șanse egale

În fiecare an, începând cu 2014, elevii din Republica Moldova au posibilitate să participe la Turnamentul Republican în domeniul Drepturilor Omului/Copilului.

În cadrul acestui concurs, grupuri de elevi, coordonate de un profesor, analizează cum este respectat cel puțin un drept al copilului/omului în școala sau comunitatea lor.

Ulterior, fiecare grup realizează câte un raport ce conține principalele constatări şi recomandări făcute în urma procesului de monitorizare. Rapoartele sunt prezentate conducătorilor de instituții, autorităților locale, raionale sau centrale, cu scopul de a îmbunătăți situația.

Aceasta este istoria unuia dintre 48 de grupuri de copii ce au participat la concurs în anul de studii 2016-2017.

Dreptul la șanse egale

Turnamentul în domeniul Drepturilor Copilului/Omului este organizat de către Ministerul Educației al Republicii Moldova în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) și cu suportul organizaţiei ERIKS Development Partner din Suedia.

Adaugă un comentariu

Fii primul care adaugă un comentariu!

avatar