1. Părinții, profesorii și alți specialiști evită să discute despre sănătatea sexual-reproductivă cu copiii. De cele mai multe ori, ei vorbesc despre abstinență și neglijează alte metode de protecție din mai multe motive: nu dețin informații, le este rușine, nu le permite religia, consideră că educația sexuală a copiilor este obligația părinților.

Recomandare: Toți specialiștii care sunt în contact cu copiii, în special profesorii și medicii, să cunoască un pachet minim de informații despre sănătatea sexual-reproductivă și să fie pregătiți să o transmită într-un mod clar, atractiv, sistematic, adaptat vârstei și profesionist.

2. Activitățile de prevenire la școală nu se organizează permanent, iar majoritatea profesorilor de biologie sau alte discipline la care (conform curriculumului) trebuie să se discute acest subiect, nu oferă informație completă sau evită să vorbească pentru că: nu sunt instruiți, nu dispun de materiale și nu sunt susținuți de către părinți și administrație.

Recomandare: Statul să promoveze campanii de informare prin care să ajute adolescenții, părinții și profesioniștii să înțeleagă că sănătatea sexual-reproductivă este o măsură de prevenire și nu de promovare a vieții sexuale.

3. Adolescenții preferă să vorbească despre sănătatea sexual-reproductivă cu voluntarii din grupurile de Educatori de la Egal la Egal, pentru că ei oferă informații pe înțelesul copiilor, prin metode interactive și pentru că respectă confidențialitatea. Însă aceste grupuri de voluntari nu activează pe tot teritoriul țării.

Recomandare: Statul să susțină mai mult serviciile adresate tinerilor și să le extindă în mai multe regiuni.

4. Pentru a ajunge la Centrele de Servicii Prietenoase Tinerilor (CSPT), adolescenții sunt nevoiți să se deplaseze în centrele raionale, deoarece în sate și comune nu există astfel de servicii. Adolescenții preferă să meargă la aceste centre deoarece specialiștii de la CSPT sunt atenți la nevoile tinerilor, știu cum să comunice cu ei, țin cont de opinia copiilor și nu-i impun să vină la consultații împreună cu părinții.

5. Profesioniștii din acest domeniu sunt instruiți mai mult de către organizațiile neguvernamentale decât de stat. Prin urmare, directorii de instituții nu monitorizează dacă profesioniștii instruiți aplică cele învățate în lucru cu copiii.