1. În unele instituții, în special în cele de învățământ, începând cu grădinița, angajații folosesc pălmuirea, numirea cu cuvinte urâte, luarea în derâdere, pișcatul, amenințarea ca metode de educație a copiilor. Astfel, copiii învață aceste comportamente de la adulți și rezolvă problemele lor prin violență.

Recomandare: Părinții și toți profesioniștii care lucrează cu copiii să fie instruiți permanent despre metodele de educație nonviolentă a copiilor și despre cum să identifice un copil victimă a abuzului.

2. Părinții, fiind preocupați mai mult de satisfacerea nevoilor fizice: de alimentație, îmbrăcăminte, loc de trai le neglijează pe cele emoționale. Drept consecință copiii găsesc sprijin moral și psihologic pe rețelele de socializare și internet. Părinții, însă, nu sunt pregătiți să supravegheze comunicarea online și nici nu cunosc care sunt riscurile la care sunt expuși copiii pe internet.

Recomandare: Să fie organizate campanii de sensibilizare pentru părinți despre cum să ofere afecțiune și suport emoțional și despre cum să supravegheze navigarea pe internet a copiilor.

3. În cele mai multe școli, informarea despre violență se face ocazional și superficial; fie atunci când școala primește broșuri/postere de la organizații neguvernamentale, fie când se organizează săptămâni anti-violență. Drept consecință, copiii nu pot să recunoască un abuz și nu știu unde să se adreseze atunci când sunt victime sau martori ai unui abuz.

Recomandare: Să se elaboreze măsuri de prevenire a tuturor formelor de violență, în mod special despre abuz sexual, pentru copii de vârste diferite.

4. Abuzul sexual față de copii este un subiect tabu. Părinții, educatorii și profesorii nu sunt pregătiți să discute cu copiii despre acest subiect. Mulți dintre adulți spun că copiii provoacă și sunt vinovați de situațiile de abuz sexual și le trec cu vederea pentru a nu dăuna imaginii școlii sau localității.

Recomandare: Să se organizeze ore privind securitatea pe internet pentru copii și să se instruiască adulții (părinții și profesorii) în supravegherea acestora.

5. Profesorii și părinții nu consideră atingerile drept abuz sexual și nu intervin la primele plângeri din partea copiilor.

Recomandare: Să se monitorizeze cum funcționează mecanismul de depunere și examinare a plângerilor în cazuri de violență și să fie instruiți profesioniștii din echipele multidisciplinare despre cum să utilizeze acest mecanism

6. În majoritatea localităților nu există un mecanism sigur și confidențial prin care copiii și adulții ar depune plângeri despre abuz sexual sau alte forme grave de violență și care ar putea să examineze aceste plângeri. Din acest motiv, de cele mai multe ori, victimele abuzului sexual nu beneficiază de ajutor.